Planurile Ioanei Tufaru au fost date peste cap! Ea și-a propus să stea nu mai puțin de o lună la mare, dar a revenit mult mai repede în București. Totul din cauza partenerului de viață. Ce a pățit acesta?
Ioana Tufaru și-a petrecut vacanța la Costinești, alături de partenerul ei de viață și de băiețelul lor. Deși și-a dorit să stea mai mult la mare, Ioana Tufaru și-a scurtat vacanța după ce Ionuț, partenerul ei de viață, a făcut insolație.
„Anul trecut am stat 10 zile, anul acesta am vrut să stăm o lună sau trei săptămâni, cel puţin, la Costineşti. Problema este că Ionuţ a făcut insolaţie, s-a simţit foarte rău, şi am preferat să plecăm când şi-a revenit. În plus, eu începusem să mă plictisesc!”, a declarat Ioana Tufaru pentru wowbiz.ro.
„Aşa că ne-am strâns lucrurile şi am plecat, urgent, la Bucureşti. Poate mai dăm o fugă pe litoral, la începutul lui septembrie, dar să vedem cum stăm cu banii…”, a mai spus ea.
Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu, este căsătorită cu Ionuț și a devenit mămică pentru prima oară în 2015, atunci când a adus pe lume un băiețel care a primit numele Luca.